Vorbesc de istorie, da! Vreau ca în acest moment să incorporez între aceste rânduri spiritul demult apus al preocupărilor şi activităţilor a unui trecut deja uitat. Ceva semnificativ nu are cum să fie din moment ce s-a putut uita în aşa hal, nu este aşa? Sau, nu este posibil să fi adus un prestigiu atât de valoros pentru ţară dacă nici măcar nu a rămas în memoria colectivă a urmaşilor.
Mă voi da exemplu pe mine însumi! Eu nu am ştiut astăzi să transmit informaţii către profesor, despre cine a fost istoricul Nicolae Bălcescu. Bineînţeles că ştiam acest nume iar sonoritatea îmi era familiară, însă ceva m-a oprit din a răspunde măcar succint la întrebarea ce mi-a fost adresată.
Cu toate că informaţiile pe care le aveam eu în legătură cu prezentarea cărţii erau existente, sau aruncate undeva dezordonat în memoria de scurtă durată, era pentru mine psihic imposibil să creez o propoziţie concretă despre tema cărţii. Este adevărat că presiunea şi atmosfera încărcate de energia discursului îmi distorsionau întregul fir narativ pe care îl deţineam şi mă consumau în prea multe gânduri, însă acest lucru nu justifică faptul că eu aveam dificultăţi în a recunoaşte o revoluţie în care sângele s-a prefăcut în cerneală.
Ceea ce vreau să spun prin acest exemplu, este faptul că istoria unor adevărate modele lipseşte din conduita noastră de referinţă. Nu pentru că acestea nu există sau nu au existat, ci din cauza unor ignoranţe şi autosuficienţe care nu ne mai lasă să fim conştienţi. Este mai bine să ne urcăm pe cea mai înaltă scară a populaţiei şi să ne îngrăşăm până la obezitate un ego, decât să ne adăugăm spiritul în luptele ce au fost purtate pentru ca noi şi copiii noştri să avem un pământ unit în care să convieţuim.
La dracu, cui îi trebuie să îşi piardă întreaga viaţă citind volume şi tratate întregi. Când am atâtea metode de fi şmecher şi de a-i păcăli pe fraieri care se străduiesc să îşi croiască un drum drept.
