Dacă doar ne-am opri puţin să ascultăm cum cântă lumea. Să auzim cu adevărat ce se spune în jurul nostru despre cât de ignoranţi putem fi. Bucuria trăirii este atunci când putem vedea că este palpabil să simţim fericirea. Că este real şi se întâmplă chiar în faţa noastră, nu la kilometrii distanţă.
Să ne îngrijorăm este normal. Să ne fie frică, de asemena. Dar nu putem să uităm că cei de lângă noi ne iubesc! Chiar şi după lungi perioade de întuneric, trebuie să deschidem larg ochii şi să privim în ochii copilului. În acei ochi albaştri strălucitori, chiar deasupra cearcănelelor vremenlnice. Acolo se află adevărul de la suprafaţă.
Când naştem din noi copii. Acesta este un lucru ireal. Nu îl putem percepe cât să-l înţelegem într-totul pentru că deşi piciorul lui este cât un deget de-al nostru, puritatea lui întrece detaşat pe a noastră. Viaţa dăruită este incomensurabilă şi de neînţeles. Nu poţi face altceva decât să te bucuri de ea şi s-o strici. Este imposibil să o laşi nepătată, trebuie să o fărâmi cumva! Dacă n-ai face-o ai risca să înnebuneşti de teama de a o pierde şi ai muri tu din cauza suferinţei pe care ţi-ar provoca-o gândul de-a pieri ea. Oricum, s-ar extinde în inima ta felurite sentimente obscure ce nu te-ar lăsa să vezi cum castitatea copilului tău se sparge în mii de bucăţele, în timp ce acesta creşte.
Priveşte-l în ochi cât mai mult, de câte ori îl cerţi. Trebuie să-i vezi teama şi să i-o alungi în acelaşi timp. Poate că nu vei reuşi întotdeauna şi te vei lăsa prădat de sentimente tensionate, însă mai târziu, când vei realiza, lasă-l să ştie că îl iubeşti. Ai face bine să iei aminte pentru că atunci când propriul tău copil va muri, nu-ţi vei putea convinge creierul că l-ai iubit într-adevăr.
Îl vei provoca să te urască, tată! Deşi l-ai crescut şi i-ai arătat lecţii valoroase el nu va înţelege de ce ţipi atât de mult şi va vrea să pleci odată pentru totdeauna! Nu va înţelege o grămadă de lucruri şi nici nu te va întreba pentru că va fi speriat s-o facă. Va fi speriat de morala aceea rece când el va fi având nevoie de înţelepciunea mamei.
Familia se întâmplă să aibă o forţă creatoare de oameni stăpâni pe ei, iubitori şi grijulii la valurile învolburate ale vieţii. Părinţii se străduie cât pot să aducă linişte în inimile descendenţilor, în timp ce îi învaţă viaţa. Lecţiile sunt reciproce în familie. Tu adultul uiţi foarte multe lucruri legate de aspecte mărunte care valorează totul, iar el, copilul, uită să îţi amintească. Va trebui să deprinzi şi tu în fugă, la fel ca el.
Este atât de trecătoare încât ţi-e frică să nu treacă şi să nu observi. Imposibil să eviţi, va trece! Dar este un secret pe care trebuie să-l ştii şi să-l transmiţi. Imprimă-ţi în tine momentele acelea. Dă-ţi energia acolo şi ia-o pe a lor pentru a o păstra cu tine tot timpul. Atunci când râzi, când plângi, când visezi, s-o ai cu tine ca să le arăţi şi lor ceea ce simţi. Trebuie să ai gânduri despre moarte. Gândeşte-te cât de greu şi apăsător va fi dacă nu îndeplineşti totul atâta timp cât este acolo. Nu sta să se consume acele lacrimi pe lângă tine şi dă tot ce ai mai bun să le opreşti cu bunătate.
Familia se transformă într-o mare furtună de nisip. Înainte să piară poţi face să zâmbească acei copii pe care îi ai. Să chicotească alături de tine, şi atunci când muriţi cu toţii, să se audă în vieţile altora acea fericire nebună.
Învaţă-i să ştie că îţi pare rău chiar şi atunci când nu le spui, este foarte important...
