Ce este examenul?

Care este mai exact examenul tău în această existenţă? Are vreo legătură cu acumularea de informaţii, ca mai târziu să fie expusă unui examinator? Este acesta testul la care eşti tu supus? 

Pentru mine, reproducerea informaţiilor acumulate a fost partea finală a examenului, şi cea mai simplă etapă din acest proces. 

Totul a început liniştit în acea zi! Am avut o noapte calmă, iar visele mi-au relaxat subconştientul. În momentul trezirii, ritualul de dimineaţă mi-a animat spiritul omorît al zilei anterioare. Cafeaua proaspăt preparată mi-a vitalizat întreg sistemul, dându-mi energia necesară pentru a fi activ în timpul examenului. 

Ora 8:45 A.M se întâmpla în momentul în care eu aşteptam liniştit în staţie sosirea autobuzului care mă conducea în faptul de a fi examinat. Sosind, mă urc în el şi aştept inevitabilul pe care îl credeam în acel moment. 

Fără prea mult timp pierdut, ajung la destinaţie şi observ cu stupoare realitatea în care toţi colegii din grupa apartenentă, plecau relaxaţi înspre metrou. Prima reacţie a fost sceptică, eu crezând că se vor întoarece. Intru în clădire, încerc să urc la etaj şi observ cum alte două colege relaxate coboară lent scările. Am îngheţat şi respiraţia mi s-a accelerat instantaneu. Pulsul îmi creşte într-o secundă, iar întrebarea lor îmi distruge orice urmă de calmitate: "Cum a fost?" Eu încercând să par cool: "C-ce să fie?" (bâlbâială) 

Bianca (confuză) : "Examenul?" În acel moment universul mi-a dat un pumn în stomac atât de puternic încât am simţit cum spiritul mi se retrage din corp. Am urcat accelerat scările până la sala 201, unde am restabilit cursul normal al existenţei, până atunci dărâmate. 

Acum, după toate aceste evenimente tumultoase ce mi-au zguduit psihicul şi spiritul, mă întreb: este examenul cea mai importantă etapă din situaţia în care eşti pus să reproduci lucrurile învăţate? Sau există în viaţa ta evenimente care reuşesc să îţi testeze capacitatea de a practica lucrurile învăţate? 

Personal, după această experienţă, tind pentru a doua variantă! 

 

 

(AB) NORMALITY

Simt acea energie cum îmi curge în întreg corpul, cu o intensitate incredibilă care nu mă lasă să fiu tăcut. Dacă instinctul îmi ajunge în creier, iar acesta receptează acei stimuli, trebuie să apară neapărat şi manifestarea exterioară. 

Este o traumă psihică? O boală? Sunt eu greşit în societate? 

Sunt un copil cu sindromul Tourette. Mă numesc Connor! Am o familie şi nu mă pot abţine din a-mi lovi tatăl de nenumărate ori, pentru că...aşa se simte în întreg corpul meu, că vreau să-mi lovesc tatăl! 

În zilele de duminică, mergem împreună la bunici. Îmi iubesc bunica şi o îmbrăţişez tot timpul atunci când ajung acolo. Apoi...apar din nou acei senzori care primesc semnale din psihicul meu greşit. 

Înjur foarte mult pe stradă şi în casă! Nu mă pot abţine, nu ştiu de ce o fac, dar trebuie! Mama plânge adesea atunci când mă aude. A spus că simte cum a pierdut o parte din mine! 

Da! Recunosc că sunt anormal celorlalţi, şi probabil nu vreţi să vă întâlniţi cu mine pe stradă să-mi suportaţi sunetele şi cuvintele. Dar sunt constituit din aceleaşi componente precum ceilalţi! Nu e absolut nimic diferit la mine, doar modul în care mă exprim! Da, am o nevoie pe care n-o pot constrânge de unul singur, iar alte persoane nici atât. Însă, vreau să spun că mă consider inteligent! Sufăr foarte mult dacă încerc să mă abţin. Mă doare efectiv să ţin în frâu toate acele instincte. Dar până la urmă, gândiţi-vă puţin! Eu, spre deosebire de voi, nu găsesc anormal ceva ce este diferit, şi nu văd boală în anumiţi stimuli pe care trebuie să-i hrănesc! O să îmi trăiesc viaţa aşa cum sunt, iar dacă tourette îmi va dispărea vreodată, îmi voi aduce aminte şi voi zâmbi!