Şi totuşi uman II

Luminile sunt încă adormite, la fel şi conştiinţele indivizilor. Se trezesc încet printre zăpadă pentru începe să cutreiere străzile împânzite de ceaţă şi brumă. Astăzi este frig în cartierul vechi şi obosit, iar nemulţunirea umană faţă de climă creşte preponderent, în fiecare colţişor al oraşului. Abundă de plăcere omul atunci când îi sunt oferite condiţii necesare trăirii, însă se lamentează în momentul în care fulgii încep să cadă peste teritoriul lor. Îi văd cum privesc ei inevitabilul de a fi exterminaţi din nou în istorie
La serviciu este o nevoie iminentă de a fi, deoarece acest lucru creează material. Pentru a ajunge în acea clădire omul se așteaptă să primească acele condiţii favorabile îndeplinirii traseului zilnci. Cum îndrăznește cerul să pogoare atâta alb încât să-i orbească din drumul lor infinit către dezastru... 
Mai sunt câteva momente în care pot ei rezista împotriva naturii, încă se mai apără de cataclismul metereologic prin maşinării şi aşteptări ale normalităţii lor. Ora unei noi dimineți apare frenetic sub coastele umanităţii pentru a le oferi o nouă şansă de a se recrea. 

Viaţa lui Mihai Eminescu în rândurile lui 2017

Ce-a fost acestă fiinţă în lumea reală? A fost oare un geniu, aşa cum este în contemporaneitate numit...sau a fost o iluzie? 
Ai zice că scrierea unor asemenea capodopere necesită un creier activ şi o conştiinţă strâns unită de suflet. Ei bine, poetul Mihai Eminescu a fost un suflet plin se deznădejde şi suferinţă ce provenea din exteriorul interiorizat de către cei din jurul său. Prieteniile apropiate dintre maestru şi poeţi precum Ion Creangă şi I.L Caragiale aveau să uimească mii de oculare. 
Scrisorile pline de dor trimise de Creangă la Bucureşti pentru el, savoarea din ochi a lui Caragiale atunci când îl privea cum citea şi cânta. Oameni numeroşi care l-au cunoscut şi-au împlinit o viaţă de om cunoscându-l şi citindu-i sau ascultându-i operele stângace, pe care le scria încă din adolescenţă. Studiile, stresul, oamenii, dragostea, imposibilitatea atingerii absolutului, angoasele existenţei, toate suferinţele care-l mâncau pe zi ce trece i-au adus într-un sfârşit moartea. Şi s-a dus el neîncetat către absolutul pe care l-a idealizat întreaga sa viaţă. 
1850-2017...15 ianuarie...această dată aduce şi readuce societăţii prezente un aer mohorât de iarnă, bâltoci stinse de noroi şi nostalgie eminesciană. Eu n-am citit decât câteva poezii ale acestui maestru al naturii, însă l-am vizualizat încă din primul moment când i-am auzit numele. Este un miros înecăcios, gri, şi un parfum aromatic cu iz de apă de colonie. 
Încerc să-l privesc în moartea lui, deja atât de veche, dar nu pot să-i zăresc decât părul întotdeauna aranjat şi figura înţepenită din pozele clasei generale în care viaţa mea i-a întâlnit poza funerară pentru prima dată.  

Ultimul OM de pe PĂMÂNT!

Serialul „The Last man on Earth” este o producţie realizată în anul 2015, care dezvăluie realitatea unei societăţi alcătuite iniţial din numai doi indivizi, Phil Miller şi Carol Pilbasian. Este prezentat comportamentul şi modul de trai al protagonistului, în raport cu puţinii supravieţuitori, şi cu modalităţile de subzistenţă pe care acesta trebuie să le procure singur. Dispariţia numărului imens al actorilor sociali este principalul aspect ce cosmetizează întreaga acţiune, desfăşurată pe parcursul a trei sezoane.

În cadrul desfăşurării primului episod sunt dezvăluite anumite tendinţe puternic interiorizate de individul solitar, Phil. Sunt reliefate comportamentele delictuale ale persoanei individuale, împreună cu dorinţele şi acţiunile ţinute în frâu, datorită normelor şi regulilor atribuite fiinţelor  sociale. Conceptul de anomie, definit şi prezentat de către sociologul francez Emile Durkheim, în lucrarea sa „Diviziunea muncii sociale” (1893), descrie modul în care protagonistul acţionează pe parcursul primelor episoade al sezonului exponent. Drama fiecărui individ de a fi constrâns de regulile societăţii, în privinţa modelului de comportament acceptat şi respins, este acum înfrântă de protagonistul serialului, care trăieşte conform dorinţelor şi instinctelor sale primare.