Şi totuşi uman II

Luminile sunt încă adormite, la fel şi conştiinţele indivizilor. Se trezesc încet printre zăpadă pentru începe să cutreiere străzile împânzite de ceaţă şi brumă. Astăzi este frig în cartierul vechi şi obosit, iar nemulţunirea umană faţă de climă creşte preponderent, în fiecare colţişor al oraşului. Abundă de plăcere omul atunci când îi sunt oferite condiţii necesare trăirii, însă se lamentează în momentul în care fulgii încep să cadă peste teritoriul lor. Îi văd cum privesc ei inevitabilul de a fi exterminaţi din nou în istorie
La serviciu este o nevoie iminentă de a fi, deoarece acest lucru creează material. Pentru a ajunge în acea clădire omul se așteaptă să primească acele condiţii favorabile îndeplinirii traseului zilnci. Cum îndrăznește cerul să pogoare atâta alb încât să-i orbească din drumul lor infinit către dezastru... 
Mai sunt câteva momente în care pot ei rezista împotriva naturii, încă se mai apără de cataclismul metereologic prin maşinării şi aşteptări ale normalităţii lor. Ora unei noi dimineți apare frenetic sub coastele umanităţii pentru a le oferi o nouă şansă de a se recrea.