Plăcerea oferită de acţiunile neîndeplinte, dorite, sperate, visate la nesfârşit va culmina în cele din urmă prin a-mi face rău. Mă va doborî pentru că, dorindu-mi să trăiesc ceea ce nu s-a întâmplat, rămân blocat într-o buclă imaginată în psihic şi mă hrănesc dintr-o experienţă care nu a existat niciodată. De exemplu, dacă eu am avut o relaţie bazată pe iubire în trecut care mi-a oferit o perioadă de clădire spirituală şi afectivă, de ce ar trebui să-mi pară rău şi să sufăr? Pentru că s-a terminat şi acum nu mi se mai întâmplă? Ei bine, cum ar fi fost dacă nu s-ar fi întâmplat deloc? Nu aş mai fi trăit acel sentiment incredibil pe care îl voi ţine minte întotdeauna şi nu aş fi avut ocazia să învăţ şi să mă descopăr în aşa fel.
Aşadar, noi suferim pentru că ne dorim permanenţă. Cu alte cuvinte, ne dorim ca timpul să nu mai curgă şi cu odată cu el schimbarea să înceteze. Cum sună acest lucru atribuit realităţii? O societate în care oamenii rămân exact la fel, în aceleaşi relaţii cu ceilalţi, nimeni nu se desparte niciodată şi sentimentele nu fluctuează. Ei bine, abia atunci cred că s-ar dezlănţui adevărata suferinţă în spiritul uman. Atunci am fi constrânşi să rămânem într-un loc care ne îmbolnăveşte pentru că nu am putea să plecăm şi să ne bucurăm de faptul că a fost, iar acum este.
Nemulţumirea. Ce este acest lucru bizar care ne domină tot mai frecvent? Cum apare şi de ce ne influenţează atât de tare starea psihică? Aparent, această acţionează asupra noastră când ceva s-a întâmplat în nonconformitate cu premisele noastre asupra faptului. Deci, când lucrurile se aşează într-un anumit mod pentru noi, negăm ordinea pentru a crea în locul acesteia un vârtej.
De exemplu, dacă eu iau la următoarele examene o notă mică, mă voi supăra tare pentru că eu am învăţat şi m-am străduit. Probabil nu mă voi gândi pe moment la nimic înafară de greşeală. Cineva trebuie să fi greşit, eu sau profesorul. Voi trece mai departe, la altă legătură. Activitatea de seminar-cursul-frecvenţa din timpul anului-claritatea răspunsurilor mele. În esenţă, voi parcurge un drum în legătură cu nemulţumirea faţă de notă care nu-mi va produce decât suferinţă. Pentru că nu e cum mă aştept eu să fie, refuz şi mă rănesc singur prin propriile psihoze fictive.
O alternativă ar fi următoarea: accept ce mi s-a întâmplat; mă gândesc care ar putea fi cauza acelei note şi o găsesc raţional.
Dacă pot trece mai departe, bineînţeles după anumite verificări de siguranţă, pot extrage învăţăturile din experienţa trăită. Văd ce am greşit, absorb, învăţ şi încerc să nu repet aceeaşi greşeală la viitorul examen.
În sfârşit, toată această tevatură se dovedeşte prin noi înşine că a fost munca egoului. Dacă am vedea din timp toate aceste tehnici ale sinelui fals, chiar şi după ce s-au produs, am fi capabili să răţionăm logic şi să reacţionăm conform Prezentului.
