joi, 6 iulie 2017

În minunata lume nouă

Acum, în lumea asta, trăiesc banal pentru că nu fac nimic altceva decât să citesc. Aşa mi s-a spus de curând, că sunt banal şi obişnuit. A venit spontan şi de la o fiinţă...surprinzătoare. Nu am foarte multe de spus aici cum nu am avut nici în faţa faptului respectiv. I-am spus doar că greşeşte, nu ştiu de ce. Eram oricum şi eu destul de emoţionat din cine ştie ce motive. Probabil egoul meu era în agonie şi se diminua datorită celor spuse de personaj.  
În minunata lume nouă privesc pe un ecran reprezentarea oamenilor. Adică mă uit la trăirile, sentimentele, şi la daily întâmplările lor pe care You Tube-ul le găzduieşte de fiecare dată. Ei bine, nu am scris niciodată despre acest nou fenomen, însă bănuiesc că o voi face acum. 
O să încep prelegerea deosebit de importantă (ph!), prin a spune că mă uit. Da, chiar privesc încă din când în când la toţi video-bloggeri care au luat amploare pe internet. Nu pot fi nedrept faţă de mine, în primul rând, deoarece mă uitam cu atât de mare bucurie la aceşti oameni când fenomenul abia apăruse, încât uitam că nu ştiu la ce mă uit. Doar se întâmpla aşa cum se întâmplă şi acum. Bine, înafară de evenimentele în care copiii se îmbulzesc într-un mall să-şi vadă vlogger-ul preferat şi galele pentru următorul Mare Vlogger al României ( de zici că acum să fii vlogger înseamnă că urmează să fii ales ca voievod al ţării) 
Ceea ce vreau să subliniez este că pot simţi o anumită nostalgie în privinţa acestui fenomen creat de oameni creativi. Îmi este imposibil să uit de ei, sau să mă prefac că sunt prea mare acum să mă uit la "prostiile" astea la care privesc numai copii de 13 ani. Nu, asta ar fi doar un strat de orgoliu. 
Se dezvoltă sigur foarte rapid, însă nu cred că este neapărat ceva negativ. Personal, consider negativ doar faptul că ajung să ştiu anumiţi oameni foarte bine şi să cunosc trecutul acestora doar prin intermediul internetului. Este doar neplăcerea pe care mie mi-o oferă acest nou val al lumii noi. 
Nu numai că oamenii nu se pot cunoaşte niciodată, iar contactul interuman nu este îndeajuns pentru a şti un lucru cert. Ba mai mult, separarea acestora şi crearea iluziei de "cunoaştere" cu ajutorul platformei You Tube influenţează depărtarea culturală dintre fiinţele sociale. 
Nu îmi place să privesc partea negativă a acestei realităţi, însă văd şi anumite posibilităţi ce ar crea dezavantaje pentru societate. De exemplu, manipularea directă sau indirectă a oamenilor de a acţiona pentru scopul personal al unei persoane necunoscute (influenţa cea mai mare fiind asupra copiilor, pentru că ei sunt categoria socială predispusă acestui lucru) 
O să închei prin a repeta că eu rămân un urmăritor al acestor "vieţi împărtăşite pe You Tube" fără a cunoaşte într-adevăr persoanele la care privesc ( which is so scary if you think a little). Văd puţin întuneric pentru lumea nouă, însă este şi lumină.