Cum se poate să nu-mi amintesc nimic despre o imagine cu mine? Sunt eu în trecut. Mi se pare absurd să nu mai ştiu absolut nimic despre mine în urmă cu 10 ani. Timpul e o valoare pe care o estimăm în mod subiectiv aşa că pot spune că uneori îmi amintesc părţi din viaţa mea de acum 3 ani aşa cum mi le amintesc pe cele de când aveam eu 10 ani. Ideea care mă provoacă aici este totuşi mintea umană şi memoria limitată pe care o avem, deşi creierul nostru este un aparat excepţional.
Mă uit într-un album cu mine copil şi am un sentiment de linişte şi claritate totală. Un moment de linişte printre toată gălăgia la care sunt supus încontinuu pe parcursul zilei. Uitându-mă la pozele astea simt că pot să respir în sfârşit pentru că de multe ori viaţa în această perioadă este incertă şi sufocantă. Cred că ăsta e semnul că lumea a devenit mai complicată, iar mintea mea s-a conformat.
Oricât aş fi rămas tot eu înăuntru se simte puternic cum ceva lipseşte. În propriul sine e o gaură dată de trecerea unei perioadă de aur a vieţii şi anume copilăria. Am mai auzit faptul că viaţa e la 20 ani sau că începi să trăieşti la 40. Poate trăieşti cel mai real la 12 ani de fapt.
Eram foarte timid copil fiind, în societate cu alţi oameni sau cu rudele în general. Nu-mi explic de ce mă purtam cum mă purtam dar simplul fapt că eram aşa e suficient pentru că eram copil. De ce mi-ar fi păsat mie să mă gândesc la comportament. Probabil nici nu ştiam ce înseamnă. În orice caz, confortul meu şi eul cel adevărat era când eram eu acasă, cu jocurile şi imaginaţia mea. Asta e tot ce făceam şi preţuiesc cât pot de mult acest lucru.
Mi se pare amuzant şi ironic faptul că atunci când eram în plină copilărie, alergam non-stop şi aruncam cu imaginaţia în orice acţiune pe care o făceam nu mă gândeam o singură secundă la viitor. Asta sunt sigur. Nu la modul în care să fiu serios asupra unui gând legat de viitor. Acum, adult fiind mă gândesc la copilărie foarte des pentru că vreau să nu uit niciodată.
Aş continua dar nu mai sunt copil şi responsabilitatea vieţii de adult nu mă lasă să rămân prins în trecut. Întotdeauna va rămâne ceva care mă va transporta acolo.
