miercuri, 30 noiembrie 2016

Tabloul VII: "402" 😳

Serialul Copiii de la 402 a apărut pentru prima dată pe canalul TV. Fox  Family, în anul 1999. Ecranizarea a fost realizată după cărţile pentru copii scrise de Betty Paraskevas şi Michael Paraskevas.
În această serie este prezentată viaţa cotidiană a copiilor din clasa Domnişoarei Graves, în care acesţia îşi primesc educaţia elementară de zi cu zi. Serialul pare destul de inofensiv la prima vedere, însă poate ascunde anumite mesaje pe care nu le poţi observa atunci când eşti un prunc, care doar se bucură în momentul în care Jessie intră din nou în bulcuc.

Să vedem, acţiunea se petrece de cele mai multe ori în cadrul şcolii, în clasa 402 unde copiii sunt educaţi. În acea clasă se află tipologii variate de copii, de la cel lăudăros, la cel afacerist. Relaţiile dintre colegi sunt destul de apropiate fizic, în special între protagoniştii show-ului, iar prieteniile se leagă între cei care au foarte multe puncte în comun. De exemplu Vincent şi Jessie sunt de nedespărţit atunci când vor să facă o glumă, sau să intre cumva pe "un teren minat." Nancy şi grupul ei de prietene sunt întotdeauna apropiate şi se interinfluenţează. De aici se pot trage anumite concluzii interesante: prietenia expusă, implicit încurajată în această ecranizare, este cea superficială în care copii fac echipă doar atunci când vor să demonstreze ceva, sau să realizeze un anumit lucru pe care nu-l pot finaliza singuri; punctele în comun efemere sunt cele care predomină în într-ajutorarea dintre copii; cei ce au alte afinităţi nu sunt introduşi în cadrul grupului, ba chiar mai mult, sunt batjocoriţi.
  
Elevii clasei 402 pot fi clasificaţi în multe feluri. Poţi spune despre ei că exprimă exact atitudinea unui copil la acea vârstă sau că personifică alegerile greşite pe care adulţii le săvârşesc în societate. Conjunctura relatată poate fi chiar asociată cu o decizie iminentă a unui individ pentru a-şi salva sinele social. Exemplul poate fi extras din episodul "Biblioteca Arthur Kenneth Vanderwall" în care "gulerul alb" al clasei se decide să îşi deschidă propria biblotecă în şcoală, pentru a-i scăpa pe copii de morala usturătoare a lui Polly. Arthur ia iniţiativă şi îşi amenajează o sală de curs pentru a uşura munca elevilor, având însă în plan doar profitul pe care îl va câştiga de pe urma acestora. Decorul acţiunii este exact acela al unei organizaţii, în care managerul face tot posibilul pentru a-şi salva proiectul, oferindu-le clienţilor confortul necesar şi posibilităţi cărora nu le poţi spune nu. Strategiile abordate de micul corporatist sunt puse în opoziţie cu "concurenţa" , în cazul nostru cu Polly.
În final, situaţia lui Arthur devine complicată, pierzându-şi efectiv toţi susţinătorii din cauza taxelor pe care acesta le impunea copiilor. 

Finalul episodului demonstrează cum actorul social găseşte întotdeauna soluţii pentru bunăstarea statusul său. ( Arthur îşi dă seama că proiectul nu funcţionează, aşă că se hotărăşte să dea toate cărţile la "Ziua iertării" organizată de Domnişoara Graves pentru cei ce au întârziat cu predarea manualelor. Bineînţeles că intenţia principală este cea de a primi bani pe acele cărţi şi nu de a ajuta bieţii copilaşi din India )


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu