Rural

Miercuri seară am pornit din nou spre casă. Din agitaţia oraşului evadez întotdeauna atunci când simt că mi-a fost îndeajuns. Cumva, reuşesc să înţeleg dozajul de energie pe care mi-l oferă oraşul şi satul, şi ştiu când trebuie să mă întorc acasă. Pot vedea când este suficient, exact atunci când simt comoditatea. Deşi îmi place vânzoleala oraşului, ştiu că locul naşterii este acolo mereu pentru mine aşteptându-mă. 
Cu toate acestea, aici nu este vorba de ceea ce îmi trebuie mie, ci de ceea ce observ într-o lume şi în cealaltă. Atunci când îmi găsesc un răgaz de a observa ce am împrejur, mă dau peste cap cu acel lucru petru că mă loveşte din plin. De exemplu, trăirea din această zi. Eu cu bunica mea, Tuţa am petrecut o jumătate de zi împreună. Frumuseţea nu este în faptul că am stat lângă ea pentru că asta se tot întâmplă şi s-a întâmplat de nenumărate dăţi. Timpul petrecut cu aceasta a fost diferit de data aceasta. Fără nicio legătură familială prevăzută, m-am putut bucura de o anumită senzaţie pe care ea însăşi mi-a transmis-o. 
Motivul plecării fiind pisica mea, Beth, a trebuit ca pentru câteva ceasuri să stăm ochi în ochi şi să ne unim întâmplările. Un episod interesant pe care l-am zărit prima dată a fost pupatul. Pe scurt, în cabinetul medicului veterniar în care ne aveam veacul a apărut o femeie (necunoscută de către mine) care a fost zdravăn pupată de bunica mea, Tuţa. Faţa rămânându-i înmărmurită, nu reuşeşte decât să respire trei vorbe: "Nu vă cunosc" 
Impresionant la acel moment mi s-a părut lejeritatea acţiunii. Nici măcar un strop de falsitate sau obligaţie nu s-a simţit în acest act. Bunica mea ştiind ce face şi cine este această femeie, a reuşit să transmită unui om ceea ce se pierde cel mai mult astăzi: sinceritatea de a face ceva. Momentul în care acţionezi fără impulsurile adânci ale politeţii sau duplicităţii. Este timpul când eşti fără să încerci să fii ceva. 
Pe lângă acest simbol oservat de mine, cu siguranţă au mai trecut fără să le pot observa. Însă un lucru am văzut cu adevărat pe parcursul zilei de astăzi. Oamenii crescuţi şi ţinuţi în ierburile ruralului, în arborele familiei şi în bunătatea vorbei, au cu siguranţă în ei esenţa unei fapte. Precum în Orient, în satul periferic al Europei se află iubirea, tradiţia, urâţenia, fără vreo urmă de paravan care să ascundă ceva. 
Eu şi bunica, eu şi ei. Oamenii care m-au legănat şi m-au învăţat să ascult ce sunt. De aici mă trag eu, din "prostia" şi "sălbăticia" ţăranului care nu vrea să evolueze.