Tabloul I: Vizita lui Brian

   Acţiunea relatată în această plăsmuire a unei minţii bolnave pe cale să ajungă la penitenciar are loc într-un oraş medieval, uitat de lume şi părăsit de orice formă de viaţă. Din acest oraş oamenii au plecat încă din timpul avangardei împotriva hoţilor şi stării politice din ţară. Fiinţele inferioare oamenilor încă mişună prin anumite colţişoare ale oraşului, căutându-şi hrana pentru timpul ce le-a rămas în această poveste controversată.
   Este o noapte răcoroasă şi întunecată de septembrie. Cerul este înstelat şi nerabdător să întunece perspective. Vremea nu este prielnică pentru o plimbare nocturnă, însă Brian se decide să facă o plimbare pe mijlocul străzii în nucleul minţii sale arse. Se rătăceşte şi caută ajutor de fiecare dată când panica îşi arată colţii, prea multe creaturi mitice îi disturbă sanctuarul şi este timpul să ia măsuri drastice, altfel va muri înghiţindu-şi limba de spaimă. Imagini, tone de imagini îi inundă luciditatea şi creaturile se cioncesc de el parcă vrând să-l treazescă. Dar de ce să-l trezească? Printre creaturile anonime apar şi memoriile din timpul vieţii trecute, sau poate cele de acum două vieţi. Se văd din ce în ce mai clar ieşind din ceaţa densă, prind o lizibilitate suficientă pentru a-şi putea da seama când s-a petrecut primul sărut din acea viaţă...
  Hop, uite încă una. Curg precum un râu lung ce râvneşte  la o mare spaţioasă şi calduroasă care-i să-i ofere iubire. Iubire, oare ce era acest lucru? Ceva nesemificativ, nu merită să ne aglomerăm mintea cu astfel de apoziţii inutile. S-a rătăcit, bietul de el. Vremea trebuie ascultată din când în când, nu poţi merge la plimbare aşa când îţi sare ţie mintea la călătorii. Brian continuă dezorientat şi deodată îi apare o imagine bizară, înceţoşată şi grobiană fix în faţa ochilor. Pulsaţiile inimii accelerează, supuse gândurilor terifiante pe care şi le aminteşte din ce în ce mai clar despre propria-şi existenţă...anterioară, actuală, nu ştie.
-De ce mi-ai arătat acest lucru îngrozitor, ce e asta?
-Ce e asta? (auzindu-se răguşit o voce)
-Da, ce caut în aceast concept macabru?
-Băiete, conceptul acesta macabru despre care spui este persoana care te-a iubit.
-Imposibil, eu am plecat de aici!
   Mii şi mii de replici ale conştiinţei deja rătăcite în plimbarea lui Brian...greutatea istovitoare apasă pe fiecare părticică a călătorului confuz. Lacrimile apar, gura i se usucă , parcă tot ce ar trebui acum ar fi doar puţină apă. O mostră din acel lichid deja uitat în neant. Dorinţele nu se îndeplinesc întotdeauna în timpul călătoriei, mai pleci nepregătit...uiţi să pui anumite haine, lichide, mâncare...uneori îţi uiţi şi spiritul.
Se întrezăreşte o figură familiară şi caldă, acest lucru nu poate fi decât o veste proastă. Nimeni nu călătoreşte în acest oraş întâlnind o figură cunoscută. E abandonat, doar Brian este acolo. Nu poate fi decât arhitectul oraşului în care Brian s-a gândit să facă pe turistul curios. Ei bine, se pare că a sosit timpul sfârşitului acestei vizite în nucleu, nu avem timp doar pentru o singură persoană aici. Următorul este pe drum şi are bagaje consistente.