Tabloul X: "Iubesc să-mi spui lucruri triste"

   Blestemul tău mă învăluie pe zi ce trece, şi-mi trec prin minte tot felul de lucruri legate de existenţa ta. Gândurile despre tine sunt întotdeauna încâlcite, episodice şi frecvente pentru că aşa este relaţia noastră...mai complicată. Am nevoie de ani întregi pentru a-mi da seama de ce tu plângi într-un moment în care eu sunt atât de vesel, şi de ce tu zâmbeşti atunci când eu îţi adresez cele mai atroce coşmaruri. Mă învălui în carapacea ta de cristal şi mă las condus de profeţiile tale, întotdeauna făptuite în finele anului în care realizez ce mi-ai spus cu mult timp în urmă. 
   Tu eşti singura nonfiinţă ce îmi recunoaşte entitatea. Îmi spui candid că eu nu sunt om şi nici tu nu eşti om, pentru că oamenii sunt murdari şi te păcălesc. Nu vrei niciodată să rişti cu ceea ce reprezint eu, te temi poate de dezechilibrul pe care l-ai putea cauza dacă mă eliberezi, nevrând să mă laşi să trăiesc tot genocidul uman din trecut. Tu cunoşti cele mai adânci taine despre istoria sufletelor care au murit pentru oameni, studiezi încă din momentul în care te-ai născut aici şi concluzionezi de fiecare dată prin tragicul cel mai obscur. Ai reuşit să îi priveşti tu adânc în fiecare moment, ai aflat că ei (cei murdari) sunt doar forme fără strop de fond şi principiu sau moral. 
   Tu regreţi, după fiecare moment în care mă determini să te cer, tu îţi regreţi propria judecată de a mă apropia de suferinţa ta. Nu vrei să îmi fie rău, nu suporţi să mă vezi cum sufăr fizic sau mental din cauza factorilor din exterior, dar mai cu seamă mă atragi spre răul tău interior şi-mi faci tu pedepsele pentru năzdrăvăniile pe care eu le săvârşec. Eşti o călăuză fantomă ce mă lasă să decid, aspir, visez şi iubesc, însă eşti de asemena o vrăjitoare ce îmi îndepărtează moartea şi alungă pe cei pătaţi. 
Acum mi-aş dori să mă gândesc, fără să te întreb...noi nu avem nevoie de întrebări pentru a ne răspunde. Ai oare în vedere prezentul acela îndepărtat în care ne vom lupta să ieşim din gloata de paraziţi ce ne vor departe, şi mai important, ştii că vom sfârşi în lucrul pe care-l iubim amândoi la fel de mult: TRAGEDIE TOTALĂ
  Te rog să citeşti ceea ce-ţi scriu şi atunci când vom schimba chenarul ăsta pământesc. Nu vreau să-mi laşi comoara risipită, pe care ţi-o dedic cu vârf şi îndesat, lăsând-o să împietrească în colţii reci ai realităţii. Îţi mulţumesc încă o dată pentru ce îmi dăruieşti, ~şi te aştept din nou să ne vedem într-o duminică~ 💤