Bulgarian girl

Îmi amintesc asta acum, într-o seară plictisită, stând întâmplător pe o bancă de-a lungul unui bulevard bucureştean. Oare de ce aici şi acum, o amintire pierdută, deşi nu foarte îndepărtată. Era cu 5 ani în urmă şi se întâmpla la doar câtiva kilometrii de unde mă aflu acum. 

Era o fată din Bulgaria. O cunoscusem printr-un schimb de elevi de la clubul de muzică al oraşului. Eu, doar un copil într-un liceu mediocru cu o viaţă nu prea colorată, se întâmpla să-mi placă muzica şi să iau lecţii de canto. Ea, de asemenea o puştoaică ce încă era în liceu şi în plus, lua lecţii de dans. 

Cumva, lucrurile se potriveau bine pentru că aveam o legătură în artă. Ea dansa, iar eu cântam. Niciodată unul altuia. Distanţa lăsată de Dunăre ne ţinea departe de posibilitatăţile unui cuplu normal. Cu toate acestea, internetul elimina acea distanţă. Comunicarea, în engleză, neavând noi doi o altă limbă comună, ne ajuta să creăm o poveste. Pentru mine cel puţin, a fost o primă poveste în care am pierdut o fată. Pentru ea, nu ştiu ce a fost. Nu am întrebat-o niciodată şi nici n-o voi face.  

Îmi spunea că mă iubeşte zilnic în scris şi eu credeam, aşa că îi spuneam la fel. La 15 şi 17 ani normal că simţeam acele sentimente din plin, fie ele transmise dintr-o ţară în alta. 

Putea fi ceva frumos dacă nu stricam totul. Eu ,ea, amândoi sau distanţa. Sau toate aceste lucruri au dus la separarea noastră. Ştiu doar că în acele momente tot ce simţeam era adevărat şi pur. A fost prima dată când am simţit o nostalgie şi o emoţie puternică în piept. Nu ştiam ce să fac cu ea aşa că am lăsat-o să se stingă de la sine. Relaţia era instabilă şi poate în subconştientul meu ştiam acest lucru dar era mult prea devreme să-l accept. 

Săptămâna asta am revăzut experienţele din viaţa mea din acel moment. În 2013. Când am fost în Bulgaria, peste Dunăre. Mai exact în Tutrakan. Nu ştiu de ce, e foarte înceţoşată amintirea asta şi o lăsasem să putrezească într-un loc al minţii mele. 
În orice caz, ştiu că bucuria mea la plecarea în afara graniţelor ţării era incomensurabilă. Am trăit acolo experienţe care acum sunt deja amintiri, deşi nu pot spune că au trecut atât de mulţi ani de atunci. 

În final dansul bulgăresc, fata de care îmi plăcea, mâncarea tradiţională, prieteniile pe care le legasem, spectacolul din acea sală mare şi rece. Toate piesele astea formează o parte din mine care mă defineşte până astăzi.