luni, 9 ianuarie 2017

RECENZIE-UN PĂMÂNT NOU

    Cartea ce urmează a fi recenzată se intitulează „Un pământ nou” şi este scrisă de autorul Eckhart Tolle.  Această lectură se prezintă precum una favorabilă pentru umanitate, mai cu seamă, pentru cunoaşterea profundă a umanităţii prezente în indivizi.
Autorul acestei impresionante cărţi s-a născut în anul 1948, în Germania. Este cunoscut pentru cele mai bine vândute cărţi ale sale, anume „Puterea prezentului” şi cea pe care am ales-o eu însumi pentru această recenzie.  Lectura oferită de paginile acestei cărţi a fost publicată în anul 2005, şi  este de natură psihosociologică, datorită faptului că tratează problema ego-ului şi descoperirea unei noi dimensiuni a fiinţelor umane în diferite circumstanţe trăite zilnic de acestea.  Stările sufleteşti şi experienţele adânci resimţite puternic de către persoanele posesoare de ego-uri sunt descrise şi analizate  în această carte cu minuţiozitate, prezentând diferite situaţii în care indivizii au momente de iluminare a conştiinţei. 
Structura cărţii prezentate se pliază pe gusturile cititorului şi curge odată cu avansarea în capitole. Sunt prezente la început şi subcapitolele ce au rol introductiv în acţiunea poveştii, în care sunt relatate iniţial detalii ce privesc originile individului, respectiv apariţia şi dezvoltarea spirituală a acestuia în  cadrul sistemului social. Scopul primordial al lecturii este nelipsit din introducere, punând în temă fiecare cititor doritor de a-şi cultiva dorinţa pentru cunoaşterea conştiinţei proprii.  
   Universul pus la dispoziţie în această lucrare susţine şi încurajează condiţia actuală a indivizilor, însă cu mici diferenţieri în ceea ce priveşte viziunea acestora asupra realităţii înconjurătoare.  Ideile transmise de autor prin intermediul acestei cărţi îngăduie cititorului să găsească propriile căi de a descoperi adevărata sa fiinţă.
„Cuvântul eu poate fi expresia celei mai mari erori sau a celui mai profund adevăr, în funcţie de modul în care este folosit”.  Învăţăturile spirituale ce reies din această frază conduc spre natura umană şi modul în care indivizii îşi privesc propria existenţă. În momentul în care persoanele percep acest concept de „eu” precum un lucru provenit din exteriorul fiinţei proprii, atunci perspectivele acestora se pot diferenţia considerabil de sensul susţinut de Eckhart Tolle în această carte.   
Rangul, poziţia profesională, statusul, bunurile materiale şi multe alte obiecte exterioare pot crea disfuncţii în interiorizarea benefică a lucrurilor, unde individul să-şi poată regăsi adevărata fiinţă.

    Această operă ce abordează teme ce ţin de psihologia omului în raport cu celelate persoane, se centrează în special pe aflarea adevăratei esenţe a individului, şi pe descoperirea diferitelor faţete ale ego-ului prezent în pshihicul fiecărei fiinţe umane. 
Cu toate că autorul abordează în principal problematica egoismului şi orgoliului uman, acţiunea cărţii încadrează un număr variat de teme, precum: statusurile şi rolurile unei persoane, stările emoţionale ale individului, contribuţia mass-mediei în dezvoltarea sinelui. 
„Nu căutaţi fericirea. Dacă o căutaţi, n-o veţi găsi, deorece căutarea reprezintă antiteza fericirii.  Fericirea se furişează mereu, dar eliberarea de nefericire poate fi dobândită acum, înfruntând ceea ce este, în loc să ţeseţi poveşti în jurul realităţii” . Inteligenţa din spatele acestor rânduri se observă prin intermediul simplităţii prin care este transmisă.  Narativitatea cursivă, încărcătura emoţională a unor cuvinte transpuse cu atâta lejeritate într-o operă de acest gen mă determină să cosider aceste învăţături în activităţile pe care le săvârşesc în fiecare zi.
     



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu